Fotbalistul Cristian Săpunaru a fost lăudat de presa portugheză pentru evoluția sa din meciul câștigat de FC Porto, scor 3-0, în fața echipei Estrela Amadora, cotidianul O Jogo incluzându-l pe român între cei mai buni jucători de pe teren.
Săpunaru a fost notat cu 7 de O Jogo, aceeași notă fiind primită și de Bruno Alves și Farias, autorii celor trei goluri.
Cristian Săpunaru este menționat de cotidianul portughez și la fazele cele mai importante ale jocului, el având două ocazii de gol, în minutele 38 și 69. "Săpunaru aproape perfect. Pătrunde pe partea dreaptă, intră în careu și șutează, minge apărată cu dificultate de Filipe Mendes", scrie O Jogo la faza din minutul 69.
Cotidianul Correio da Manha notează că Săpunaru a fost foarte aproape de a marca, iar Jornal de Noticias scrie că românul se află într-o formă din ce în ce mai bună. "Se vede încrederea în modul în care Săpunaru crește de la joc la joc. Aproape că a marcat două goluri", menționează Jornal de Noticias.
Formația FC Porto, cu Săpunaru integralist, a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0), echipa Estrela Amadora, într-un meci din etapa a XXIV-a a campionatului Portugaliei. Golurile au fost înscrise de Bruno Alves ’29 și FarÃas ’58, ’65.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER